Let The Hunger Games begin

A câştigat Trump …şi noi care credeam că dacă ne arătăm dezmagiţi o să renunţe.  Poate ne pregăteste o surpriză: “hai că am glumit”.“ Have no fear”…câştigam noi şi jocurile astea cum spunea prietena mea.

Jucam atâtea jocuri în fiecare zi. Pe unele chiar le câştigăm. Când mai e un minut până încep orele copilului şi reuşeşti să parchezi maşina pe trotuarul ăla  îngust, între un stâlp şi doi căţei zgribuliţi.

Sau când îţi spune directorul că ai de terminat un proiect până… ieri.

Când îţi zâmbesc elevii pe holul şcolii pentru că le-ai spus cât sunt de minunaţi. Câştigăm TOT când în ochii copilului nostru e bucurie şi linişte, când e sănătos după ce ai căutat la miezul nopţii o farmacie de gardă .

În fiecare zi, cu fiecare om pe care îl întâlnim, cu fiecare bătaie a inimii şi cu  fiecare “factură” pe care ne-o mai trimite timpul…

Bună dimineaţa şi bună cafeaua ! Să mai câştigăm şi jocul de azi!

So, Mr. Trump… You’re Fired

Cum ar fi?

Cele patruzeci de legi ale iubirii

 

Indiferent cine suntem sau unde traim, în adâncul sufletului toţi ne simţim incompleţi. E ca şi cum am fi pierdut ceva şi simţim nevoia să-l redobândim. Însă ce este acel ceva, mare parte din noi nu aflăm niciodată. Iar dintre cei care află , încă şi mai puţini reuşesc să pornească în căutarea sa(…)

Cele mai multe necazuri de pe lume sunt pricinuite de greseli de limba sau simple neintelegeri. Nu lua niciodata vorbele de bune. Cand pasesti pe taramul iubirii, asa cum stim, limba devine invechita. Ceea ce nu poate fi spus prin cuvinte, poate fi priceput doar prin tacere (…)

Insingurarea si singuratatea sunt doua lucruri deosebite. Cand esti insingurat, e lesne sa te amagesti singur ca te afli pe calea cea dreapta. Singuratatea e mai buna pentru noi, inseamna sa fii singur fara sa te simti insingurat. Dar pana la urma cel mai bine e sa gasesti o fiinta omeneasca, o fiinta care va fi oglinda ta. Tine minte, numai in oglinda acestei fiinte te poti vedea cu-adevarat pe tine si existenta lui Dumnezeu inlauntrul tau. (…)

Rabdarea nu inseamna sa induri smerit, ci sa ai vedere indeajuns de ascutita ca sa te increzi in dezlegarea din urma a unei intamplari. Ce inseamna rabdarea? Inseamna sa te uiti la ghimpe si sa vezi trandafirul, sa privesti noaptea si sa vezi revarsatul de ziua. Nerabdarea inseamna sa ai vederea atat de slaba, incat sa nu fii in stare sa zaresti dezlegarea. Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu nu-si pierd niciodata rabdarea fiindca stiu ca e nevoie de timp pentru ca secera sa se preschimbe in luna plina.(…)

Incearca sa nu te impotrivesti prefacerilor care se abat asupra ta. Lasa in loc viata sa curga prin tine. Si nu te ingrijora ca traiul iti e intors pe dos. De unde stii ca fața cu care te-ai obisnuit e mai buna decat cea care o sa vina? (…)

 

After all…tomorrow is another day

 

Sentinţă

ploile toamnei cad  între anotimpuri

ochii tăcuţi se închid ,

mâinile coboară cuminţi.

între răsărit şi apus

dumnezeu îşi schimbă adresa

visul s-a prescris…

cine să vrea să facă recurs?

O poveste scurtă care deschide „ferestre” spre multe alte poveşti care aşteaptă să fie spuse, scrise sau citite.

 

„Graţie domnului Ibrahim, în carapacea oamenilor mari se ivise o fisură, nu mă mai izbeam orbeşte de zidul acela implacabil, uniform, o mână părea că mi se întinde prin spărtură(…)

— Ştii, domnule Ibrahim, când zic că zâmbetul e o chestie pentru ăia cu dare de mână, vreau să zic că-i pentru oamenii fericiţi.

— De aici se trage greşeala. Află că de fapt zâmbetul e cel care-l face pe om fericit. (…)

— Nu-i nimic. Iubirea ta pentru ea îţi aparţine, zicea domnul Ibrahim. Myriam poate s-o refuze, dar nu şi să ţi-o ia. Nu se bucură de ea, atâta tot. Ceea ce dai, Momo, îţi aparţine pe vecie. Ceea ce păstrezi e pierdut pentru totdeauna. (…)

Descopeream graţie domnului Ibrahim că evreii şi musulmanii, ba chiar şi creştinii, aveau în comun o mulţime de oameni de seamă înainte de-a   fi apucat să se încaiere între ei ca orbeţii. Nu că era treaba mea, dar îmi făcea bine s-o stiu. (…)

Autostrada spune: circulaţi, aici nu-i nimic de văzut. Autostrada a fost făcută pentru imbecilii care nu vor decât să se deplaseze cât mai iute cu putinţă de la punct la altul. Noi călătorim, nu facem geometrie. Vezi de găseşte un drumuleţ drăguţ care să ne arate tot ce e de văzut(…)

— Opreşte maşina, Momo. Simţi? Miroase a fericire. E Grecia, băiatule. Oamenii sunt nemişcaţi ca statuile, au chiar timp să se uite la noi cum trecem, ăştia-s oameni care respiră, Momo(…)”

 

 

Ziua Mondială a Filosofiei

„Celor care au ştiut că filosofia este bună la ceva dar n-au putut niciodată spune cu exactitate la ce anume.” Lou Marinoff

Societatea secolului XXI pare că se grăbeşte într-un cult al momentului. Civilizaţia contemporană nu este o civilizaţie a aşteptării. Teama în faţa timpului conduce la o renunţare: renunțarea la contemplaţie, la meditaţie, la gândire speculativă sau la căutarea spiritului. Această teamă este, în același timp, şi teama în faţa riscului întâlnirii cu sine.
Ora de filosofie se adresează elevului aflat în pragul maturităţii. Dilemele cu care se confruntă, deciziile care trebuie luate (alegerea profesiei, gestionarea relaţiilor cu ceilalţi, rezistenţa la schimbare) reprezintă pregătirea ieşirii sale „în lume”. Filosofia contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la o deschidere a orizontului cunoaşterii, dar, mai mult decât atât, ea contribuie la îndreptarea individului către conştiinţa sa.
Oamenii simt nevoia să dea un sens lucrurilor sau experienţelor pe care le trăiesc. Şi mai puternic resimt această nevoie în perioadele dificile ale existenţei lor. Acesta este momentul în care filosofia poate să ajute. Teoriile, conceptele, ideile filosofice atrag atenţia celor neiniţiaţi în filosofie în măsura în care ele pot fi transformate într-un „mod de viaţă”.
La conferința Google Zeitgeist din anul 2011, fizicianul Stephen Hawking susținea că „filosofia nu a mai ținut în ultimul timp pasul cu avansul științific și nu mai este în stare să răspundă la întrebări fundamentale precum: De ce suntem aici? Și unde ne îndreptăm?… Filosofia este un domeniu mort, iar știința este cea care ne poate ajuta să aflăm răspunsul la aceste întrebări care ne macină de mii de ani”.
Nu filosofia s-a schimbat cel mai mult ci lumea asupra căreia s-a îndreptat contemplația filosofică. Revoluțiile științifice și tehnice, transformările sociale și mentale prin care a trecut individul de-a lungul timpului, au determinat o separare a filosofiei de știință și de religie. Dacă filosofi ca Descartes, Spinoza sau Leibniz erau considerați deopotrivă filosofi, matematicieni, fizicieni sau biologi, peisajul contemporan oferă o distincție clară între omul de știință și filosof.
Filosofia și știința își dispută explicarea și înțelegerea lumii materiale, în timp ce, în raport cu religia, filosofia încearcă să ofere individului o altă interpretare a mântuirii. Cu alte cuvinte, dacă religiile se definesc singure ca „doctrinele mântuirii” printr-un Altul, marile filosofii ar putea fi definite ca doctrine ale mântuirii prin sine însuși. Astfel, filosofia va fi definită de gânditorii antici ca o „medicină a sufletului”.
Căutarea adevărului, a răspunsurilor pentru întrebări fundamentale, se realizează în planuri diferite de către știință, religie sau filosofie. Bertrand Russell spunea, la începutul secolului XX, că filosofia este privită ca o „ţara a nimănui” aflată între știință și teologie și atacată deopotrivă de teologi și oamenii de știință.
În acest context întrebările: Ce este filosofia? și De ce trebuie ea studiată? sunt actuale și legitime.
Aparent izolată în raport cu celelalte forme ale cunoașterii, filosofia pare să nu mai reprezinte o nevoie a omului modern. „Utilitatea” filosofiei este din ce în ce mai mult pusă la îndoială. Această abordare „pare să rezulte în parte dintr-o concepție greșită asupra scopurilor vieții și în parte dintr-o concepție greșită asupra tipului de bunuri pe care filosofia se străduiește să le obțină” . Filosofia este însoțită de o serie de prejudecăți care vizează dimensiunea sa practică. I se reproșează lipsa de aplicabilitate. Omul practic recunoaște nevoile materiale dar uită necesitatea de a hrăni spiritul considerând studiul filosofiei o pierdere de timp.
„Se povestește despre Thales că, cercetând stelele și privind în sus, a căzut într-un puț. O servitoare din Tracia, minte aleasă și subțire, l-a luat, zice-se, peste picior, cum că pune suflet să știe ce se află în cer, dar că ce se află la picioarele sale și în juru-i îi scapă. Aceeași zeflemea se potrivește tuturor acelora care își petrec o viață întreagă în căutarea înțelepciunii. Căci, la drept vorbind, un astfel de om nu se mai preocupă de semenul apropiat și de vecin, ignorând nu numai ce face, dar aproape și dacă este om sau altă jivină. Atunci când e nevoit să discute, la tribunal sau în altă parte, despre realitatea aflată în jurul nostru și înaintea ochilor, se face de râs nu numai în fata sclavelor din Tracia, ci a oricăruia din gloată, căzând, din nepricepere, în puţuri şi în tot felul de încurcături fără ieșire, iar stângăcia sa grozavă îl face să treacă drept nătâng.”
Platon considera lipsită de importanţă această slăbiciune a filosofiei în luptă cu concretul. Lumea concretă a evenimentelor schimbătoare și a experienței cotidiene, este doar o lume a aparențelor. Numai filosoful este cel care are acces la lumea Ideilor, a adevărului absolut. Valoarea filosofiei este recunoscută numai de cei care se află în căutarea bunurilor spirituale.
Filosofia nu este o știință în sensul general acceptat. Cei care așteaptă de la filosofie cunoștințe sigure vor fi dezamăgiți. De-a lungul istoriei sistemele filosofice s-au contrazis. Fiecare filosof a crezut că teoria sa reprezintă o revoluție în cunoaștere care va determina o rescriere a filosofiei. Dar numai ignoranța poate să conducă la o critică a filosofiei datorită dezacordurilor dintre filosofi. Deosebirile dintre teoriile filosofice formulate au ca principală cauză evoluția și transformarea necontenită a lumii.
Angajat într-un travaliu de reflecție, filosoful pune sub semnul întrebării întregul câmp al cunoașterii. Departe de a ignora lumea materială, filosofia se îndreaptă spre cunoașterea și experiența umană oferind unitate și ordine celorlalte științe.
Mai mult căutare decât posesie a adevărului filosofia este mai degrabă un mod de a fi decât a avea. Ea reprezintă o formă a cunoașterii în care niciun răspuns nu reprezintă sfârșitul căutării, ci devine o nouă întrebare, o deschidere a unui nou drum în cunoaștere. Importanţa filosofiei nu se află în răspunsurile oferite ci, mai degrabă, în întrebările formulate. Diminuarea sentimentului de siguranță şi certitudine nu este o lipsă a cunoaşterii filosofice. Tocmai această stare de incertitudine este ce a care deschide „orizontul cunoaşterii” şi îi asigură individului eliberarea de dogme şi prejudecăţi.
Specificul filosofiei trebuie căutat în primul rând în ceea ce a reprezentat ea de-a lungul istoriei. Este necesară o aprofundare a teoriilor filosofice dar şi a efectelor pe care acestea le-au avut asupra individului.
Trecerea de la „Unde / Când / Cum ne este utilă filosofia?” la „Am aflat /am citit / întreb /am înţeles” poate fi semnul unei evoluţii.
Efectul pe termen lung va putea fi observat în evoluţia personalităţii individului, în modul cum îşi înţelege şi construieşte existenţa. Iar această înţelegere poate contribui, mai departe, la o redefinire a lumii, a locului şi rostului omului în lume.
(QUASAR, nr. 1, aprilie 2016, ISSN 2501-4129)

Dimensiunea terapeutică a filosofiei